Ziua a 4-a
Şi ultima în Trysil. Fetele au program special, vor vizita o altă instituţie, însoţite de directoare. Noi rămânem la muncă şi la ski. Vai, ce palpitant. După ce ne împărţim şi aici pe grupe (experimentaţii şi începătorii), începem aventura. avem desigur profesor care ne învaţă cum să ne ridicăm după ce luăm contact cu zăpada. Nu ştiu cum, dar începătorii sunt în număr extrem de redus: eu, antonio şi finlandezul care nu e prea începător, dar nu se ştie din ce motive a ales varianta aceasta. În primă fază, intru cel mai des în contact cu terra, apoi încep să mă pricep, pentru ca în faza a treia să revin la punctul de pornire, probabil de oboseala. Spania şi Finlanda au dispărut de mult din peisaj, am rămas doar eu cu profesorul care nu mă părăseşte de frică că nu voi mai reuşi să mă întorc. Mă întreabă dacă vreau să mă întorc, dar eu nu şi nu. Finally, după nenumărate suveniruri, hotărăsc să mă întorc, dar probabil se citeşte pe faţa mea că nu mai am puterea fizică să fac drumul înapoi pe schiuri, pentru că la întrebarea mea, dacă e musai să mă întorc pe schiuri, vine soluţia salvatoare: să mă agăţ de el şi să ne întorceam pe alt traseu, mai scurt, dar mai abrupt. mi se explică cum trebuie să ţin schiurile paralele, între schiurile lui desigur, dar credeţi că nu le-am încrucişat deloc? Desigur, am vrut să verific dacă tipăul e capabil să-şi ţină echilibrul. Întorsul a fost senzaţional, mă simţeam ca în Titanic. (celebra scenă a zborului) O plutire, un fel de zbor imposibil de descris în cuvinte. Când am ajuns, toţi o luau de la capăt, dar nu am vrut să repet experienţa pentru a păstra vie amintirea întoarcerii cu schiorul cel amabil. Stine mi-a făcut nişte foto cu aparatul ei, pe care încă nu le-am văzut. M-am întors la vilă, m-am odihnit, apoi am revenit în şcoală pentru prânz. Desert diferit, foarte bun, niște mere cu scorţişoară şi cu zmeură proaspătă. De mâncare nu prea m-am apropiat, pentru că, uitasei să vă spun, în ziua anterioară mi-a căzut rău.
Toată după-amiaza în şcoală, asistenţă la ore.
Înainte de cină, toți în living-room, degustând băuturica adusă de pe meleaguri moldave. Vinul acru nu are nici un succes, cel dulce da. Spania s-a separat: Alberto crede că vinul e f bun, Antonio viceversa :).
Cina, la un restaurant lângă vilă. O cunosc pe Mihaela, prietena Gracei, pe care fetele au întâlnit-o de dimineata, când au vizitat şcoala unde lucrează. E foarte frumoasă şi vorbim toată seara. Cina are ceva special. Ne pregătim singuri friptura, pe un pietroi imens şi fierbinte aşezat cu graţie chiar pe masă, în faţă noastră. Suntem patru persoane la pietroi. Totul e bine când se termină cu bine. Directoarea ne înmânează diplomele şi unb mic suvenir.
La făcut bagaje. A doua zi se pleacă spre Oslo.
Ziua a 3-aPrezentare ICT. Dotări materiale, platforme E-learning în NOrvegia, metode de lucru, un scurt istoric al evoluţiei ICT în Norvegia. Pentru noi foarte impresionant, alţii se plictisesc (spaniolii, de ex, care au toate lucrurile acestea, ba cred că şi mai mult de atât). În timpul acesta elevii au fost împărţiţi pe grupe (şase, una pentru fiecare ţară) şi lucrează nişte materiale multimedia de prezentare a sistemului de învăţământ şi a altor lucruri relevante pentru ei.
Finalmente fiecare prezintă ce a lucrat. Am aflat şi eu câteva lucruri interesante despre România (şi cum suntem o ţară a paradoxurilor, descopăr că e interzis prin lege să faci sex înainte de 18 ani, dar ai voie legal să te căsătoreşti la 16; deci no comment)
După, prânz la indigo: aceleaşi mâncăruri frrumos aranjate, acelaşi peşte.
După-amiază, lucru la platformă. Iar suntem extenuaţi. Supravieţuim cu gândul la cina tradiţională, în jurul focului, într-un cort. Dar mai e mult până atunci. Avem de traversat aventura jocurilor în aer liber. Nu sunt foarte multe îndrăzneţe printre profesoare, care se retrag cu graţie într-un hotel din apropiere, la o ceaşcă de ceai fierbinte binevenită pe frigul groaznic. Decid să rămân, pentru că şi acasă beau ceai, dar curiozitatea jocurilor pregătite de norvegieni e mai mare. Iar grupe... îmi schimb grupa pentru că nu îmi palce jocul nostru cu o sfoară, mă duc în grupă cu finlandezul. Fun la maxim: grupa noastră face un fel de întrecere cu lopăţica: te aşezi pe o lopăţică de plastic care alunecă ameţitor la vale, şi dacă rămâi pe ea până la destinaţie eşti maestru. Îmi place, dar finlandezul iese învingător de fiecare dată (probabil se dă pe lopăţele şi în ţara lui). Mă dau de vreo patru ori (uf, dacă nu ar fi atât de greu urcuşul). Ultima tură: România contra România. Radu işi ia avânt, dar la un moment dat, când realizează posibila interacţiune, dispare din cursă pentru a face loc unei spanioloaice cât China care vine grămada peste mine. simt că nu mai am oase, că mi s-a rupt ceva. Mă ridic totuşi şi constat că sunt întreagă, deşi mă doare tot. Decid că e timpul să join restul grupului. Un hotel f luxos, mai stăm puţin (vreo jum de oră) şi vine Stine cu maşina. Nu ne duce până la destinaţie, mai avem de mers puţin (încă nu am realizat cât de mult am urcat, pentru că am facut drumul în etape, abia la coborăre aveam să realizăm că suntem în vârful muntelui). Lumânărele, atmosferă romantică până la cort, plăcut şi în interior. Am reuşit să prindem cel mai bun loc - lângă focul care mai scoate puţin frigul din noi. O mâncare obişnuită, deci mâncabilă cu mare poftă: pui cu orez, nişte salată şi cam atât. Aventura abia acum începe. După cină. Unii mai au putere să rămână şi să socializeze. Noi nu. Coborâm. Peisaj de vis, sau mai ceva pentru că nici în vise nu poţi vedea aşa ceva. Dar frigul e atât de puternic, drumul interminabil, încât nu mai poti să e bucuri de peisaj. Coborâm o pârtie de schi, apoi pe nişte poteci, lituaniencele care erau în faţa noastră au dispărut înghiţite parcă de zăpadă. 40 de minute pe ceas, de pe pârtie pană la vilă. Incredibil, dar adevărat. Am simţit în sfârşit teroarea frigului norvegian.
Ziua a 2-aLa ora 10, deschiderea. Elevi, profesori, agitaţie. Totul în cantina liceului, un spaţiu foarte plăcut, chiar la intrare. O deschidere pregătită cu sârg, reuşită aş spune, cu o preyentare a Norvegiei using new technologies & drama. Dansul urşilor şi vikingul cel frumos sunt sarea şi piperul. Mă gândesc cum oftează cineva când vede personajul purtând zvastica fugărit de pe scenă.
Separaţi în trei grupuri, vizităm şcoala. Elegant, modern, curat şi aş putea continua cu o serie de adjective din aceleaşi arii semantice, dar nu are rost. V-aţi creat o imagine sper. Imediat voi uploada şi dovezi foto. Din clasă în clasă, descoperim puţin din sistemul norvegian: au şi general studies şi vocational (tâmplari, bucătari). Toţi cu laptopul în faţă (e un program guvernamental - primesc laptopuri într-a noua şi plătesc 800 de coroane trei ani , în final fiind al lor). Vedem şi cum aplică tot ceea ce învaţă (cei de la gneral studies au diverse proeicte expuse prin clase, holuri), ceilalţi lucreză efectiv: o casă, gătesc (în scurt timp vom degusta bucatele gătite de elevi, sub îndrumarea maestrului bucătar).
Ora prânzului: suntem invitaţi într-o sală frumos amenajată, cu servire bufet, cu multe opţiuni- variaţiuni, dar cam toate la aceeaşi temă - peşte. Totul arată atât de bine, încât nu te mai gândeşti la ciudatele gusturi: design-ul suplineşte gustul in Norvegia. Desert - salată de fructe internaţională. Mă întâlnesc cu băieţii, iar ei au mâncat lucruri bunuţe, cel puţin aşa au spus.
Pentru că nu suntem pe malul Mediteranei, nu există siesta time, deci la MUNCĂ. Elevii prezintă materialele multimedia cu instituţiile, regiunile şi şcolile de provenienţă. După, se prezintă ceva legat de platformă şi funcţionalitatea acesteia. S-a întunecat de mult, iar noi suntem toţi obosiţi.
Seara tradiţională: muzică, dans, socializare. Foarte plăcut totul, mai puţin lucrurile care ar trebui mâncate. Graca si fetele ei sunt o splendoare. Toata lumea o place cred. Ne fotografiem cu vikingul cel frumos, dansator desavarsit, dar care s+a nascut prea devreme.
Ne întoarcem la vila unde suntem cazaţi, elevii merg la gazde. O cină pregătită de maestrul bucătar, ajutat de o chinezoaica minionă (vreau să spun mai scunda decât media minionismului chinezesc). Stine a venit însoţită de soţul ei. Germanii şi spaniolii scot băuturică adusă de acasă. Noi, nu. o păstrăm pentru vremuri de restrişte. In fact nu vrem să le facem concurenţă, sau invers :). Următoarea zi, nu mai avem program de la 10. De la 8, aşă că vreţi, nu vreţi, la culcare.
Ziua 1
Bucureşti-Amsterdam-Oslo. Doamne, ce obositor! cu haine pentru Polul Nord (sau Sud, nu mai contează), cu bagaje care par a nu se mai termina, cu controale de paşapoarte şi cizme încălţate şi descălţate, finally in Oslo. Cel puţin ne aşteaptă un norvegian care ne conduce la autobuzul ce ne va duce vreme de vreo 3 ore până în Trysil.
Peisaj hibernal 200%, ca în pastelul cu ,,tot e alb pe cîmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare"
Pe marginea autostrăzii, ce să vezi - MUNCA la ea acasă. Vorba Adrianei ,, ăştia lucrează ca apucaţii." Unde eşti tu Ţepeş, Doamne, ca punând mâna pe ei sî-i muţi olecî pi la noi, poate învaţă şi muncitorul român sensul verbului
a munci.
În sfârşit, nu mai lungim vorba, ajungem după trei ore (în care m-am holbat încontinuu prin parbrizul autocarului, poate - poate văd vreun elf) la destinaţie. Ne întâmpină Stine, care ne conduce la vila confortabilă unde vom fi acomodaţi următoarele trei zile. Germanii ajunseseră mai devreme, dar între timp dispăruseră, dornici de senzaţii pe gheaţă, furnizate se pare de ex-soţul Gracei. Suntem conduse la etaj, unde sunt camerele pentru România (cu steag lipit pe uşă şi cu jacuzzi - de care beneficiem norocoasele de noi doar datorită Gigliolei. Astfel s-a dovedit cât de eficient e să ai managerul cu tine). După intervalul destinat dezgheţului mental provocat de gândul că vom îngheţa printre gheţurile Norvegiei (după repetatele avertizări pe care Stine le-a postat pe Facebook), coborâm la cină. Arată foarte bine, dar nenorocirea face ca Stine să ne spună ce avem în farfurie abia după ce am turnat o cantitate generoasă - Irish Stu (o fiertură de miel, cu legume fierte, într-un lichid pe care şi eu şi Gili l-am perceput drept negustos (ca să nu spun de-a dreptul oribil). Mănânc cu gândul la desertul căruia Stine îi face deja reclamă (ceva cu totul şi cu totul tradiţional după spusele ei, extrem de scump, nişte fructe rarissime, a căror denumire nu o ştie în engleză (ceea ce mă face să cred că va fi ceva cu totul nemaivăzut şi nemaiauzit). Soseşte desertul - ta-ta-ta-tam: şi Andreea MArin lipsea de acolo pentru că SURPRIZE - SURPRIZE: desertul promovat cu entuziasm de norvegieni e nici mai mult, nici mai puţin - CĂTINĂ CU FRIŞCĂ. O informăm pe Stine că avem şi noi desertul acesta tradiţional norvegian, la preţuri promoţionale - să mai vină o dată în România să cumpere cătină.
Adriana care a mâncat cu poftă mielul irlandez, refuză minunatul desert oferit cu atâta tam-tam.
Primim programul întâlnirii şi tricou cu logoul proiectului.
Ne întâlnim cu toţi ceilalţi, care sosesc pe rând, pe rând, şi în sfârşit la culcare. Sunt atât de obosită încât nici nu mai percep oboseala.
Posts
